Acum
mai bine de sapte decenii, fizicianul si filosoful Albert Einstein
a spus ca în timp ce populatia Pamântului creste, cantitatea
de inteligenta ramâne constanta, justificând astfel
decaderea intelectuala a individului uman mediu al începutului
de secol XX. Tot astfel putem spune, parafrazând, ca, pe masura
ce actiunile de divertisment devin mai variate si mai prezente,
valoarea divertismentului în sine scade tot mai mult. Vom
vedea mai târziu despre ce valoare este vorba.
Domnul Viorel Cernica vede în divertisment în întruchipare
a suferintei (a se vedea eseul "Divertismentul ca întruchipare
a suferintei", din numarul anterior al R. N.). Omul neîmplinit,
omul care nu este împacat cu sine si care nu se poate pune
de acord cu lumea în cadrul careia este, cauta în divertisment
o împlinire care nu exista în el, vrea sa gaseasca în
divertisment ceea ce îi lipseste în sine. Locul sau
în lume nu îi este clar, materia îi sugruma spiritul
si realitatea îi zdruncina echilibrul interior, de aceea suferinta
sa interioara se manifesta în divertismentul care ascunde,
sub masca unei bucurii molipsitoare, recunoasterea amara a neputintei
de a accede la împlinirea de sine. Si, deoarece divertismentul
este o întruchipare a suferintei care este generata de neîmplinire,
de necunoasterea locului din lume, atunci putem sa afirmam ca nevoia
de divertisment va disparea pentru un om împlinit, un om care
a recunoscut locul sau si care gaseste bucuria în tot ceea
ce i se întâmpla.
Într-o persoana care este completa, divertismentul nu va avea
de suplinit nici o neîmplinire si nu va putea sa gaseasca
nici o suferinta pe care sa o exprime. O astfel de persoana împlinita,
în fapt completa, care a atins ultima treapta pe o scara a
puterii lui "a fi", nu va fi bucuroasa sau trista, fericita
sau nefericita, pentru ca va fi trecut dincolo de aceste culmi,
va fi transcens aceste stari limitate care implica existenta unui
divertisment si sunt caracteristice omului neîmplinit. Dar,
oricât am cauta, nu putem sa gasim un astfel de om complet
împlinit, asa cum nu putem sa gasim nicaieri supraomul lui
Nietzsche. Iov nu este împlinit în suferinta sa si nici
împacat. Revolta sa împotriva lui Dumnezeu este o forma
de divertisment. Un divertisment metafizic poate, dar la fel de
lipsit de finalitate în privinta adevaratei probleme destinale
a vietii lui Iov. Sisif este cel care lupta cu zeii. Sisif recunoaste
absurdul care în înconjoara în lumea sa si stie
sa zeii sunt fantome, sunt vulnerabili si ca poate sa îi doboare
cu un cuvânt si cu un gând nerostit. Si totusi, Sisif
rostogoleste în continuare stânca sorocita de pe care
absurdul îl reneaga. De ce? Pentru ca stânca este divertismentul
lui Sisif. Un divertisment fara de sfârsit care îl îndeparteaza
fara a-l separa de absurd si de lupta cu zeii. Noe, cel care asteapta
sosirea porumbelului alb, are si el nevoie de divertismentul pe
care aceasta asteptare îl ofera pentru a se elibera de povara
grea de a fi singurul gasit demn sa traiasca de catre Dumnezeu.
Nici un om, nici chiar Iisus, în masura în care a fost
om, nu a putut sa se delimiteze de divertisment. Si-a învatat
apostolii si le-a spus pilde chiar daca ar fi putut sa se dedice
confruntarii din sine, confruntare al carei rezultat final a fost
mântuirea lumii. Mântuirea a fost destinul acceptat
al lui Iisus si s-ar fi putut împlini si fara ca el sa plece,
sa învete, sa sfatuiasca si sa formeze apostolii. Clipele
dedicate apostolilor au fost divertismentul lui Iisus, au marcat
clipele când el s-a îndepartat de sine, fara a uita
de mântuire, dar fara a i se dedica. Am putea sa absolutizam
si sa spunem ca nimeni nu a fost împlinit si împacat
cu adevarat si de aceea toti oamenii au avut nevoie de divertisment
pentru a exprima suferinta acestei insuficiente. Fiecare dintre
cei mai de sus s-au apropiat de absolut pe cât a fost posibil
unei existente si fiecare dintre ei a avut alaturi un divertisment.
Suferintele lor ar fi trebuit sa fie o sursa de bucurie si de putere.
Suferintele lor erau parte a destinului lor. Si totusi, a existat
nevoia de divertisment. De ce?
Divertismentul este o necesitate a uitarii. Prin divertisment uitam
de "a fi", de lupta principala a vietii noastre, de scopul
nostru destinal, de esenta noastra. Chiar daca aceasta esenta este
una evidenta, careia ne dedicam în mod absolut, sau cât
mai apropiat de absolut. Chiar daca acceptam ce suntem si ce facem,
chiar daca extragem din lupta de plina de suferinta cu viata bucuria
absurda si chiar daca suntem siguri de împacarea cu noi si
de faptul ca tindem spre împlinire, avem nevoie sa uitam.
Si de aceea am creat divertismentul. Nu uitam cu adevarat. Dar ne
separam de acel "a fi" al concentrarii si al luptei caruia
ne dedicam în fiecare clipa. Ne separam fara a pierde. Uitam
pentru o clipa sau ne prefacem, ca în urmatoarea clipa sa
putem sa ne aruncam din nou asupra vietii si asupra destinului.
Uitam pentru ca daca am ramâne mereu cufundati în "a
fi" ne-am pierde umanitatea. Uitam pentru a ne putem reaminti
si uitam pentru a ne putea regasi energia pentru urmatoarea actiune.
Divertismentul e clipa în care refuzi sa mai stii care îti
este destinul pentru ca într-o clipa urmatoare sa redescoperi
acel destin mai nou si mai viu ca niciodata si sa poti din nou sa
i te dedici pe de-a întregul. Fara stânca, Sisif nu
ar fi putut sa se mentina în absurd. Fara revolta, Iov nu
l-ar fi cunoscut pe Dumnezeu. Fara porumbel, Noe nu ar fi reusit
sa suporte greutatea salvarii sale. Fara apostoli, Iisus nu ar fi
putu mântui lumea noastra. Divertismentul este uitare pentru
reamintire si pierdere pentru regasire. Divertismentul este energia
care a propulsat înainte destinele celor care au cautat împlinirea,
chiar si fara a o gasi.
De unde vine valoarea divertismentului despre care pomeneam la început?
Deoarece divertismentul este uitare, este normal ca valoarea divertismentului
sa vina din uitare. Conceptia mundana despre uitare, este ca reprezinta
un act ce trebuie condamnat, care se asemana cu o stergere irevocabila
a unei parti din ceea ce un om stie sau simte. Uitarea pare un proces
ireversibil care distruge si care, în contextul vietii obisnuite,
nu poate avea decât o valoare negativa. Dar se uita ca fara
uitare nu ar exista reamintirea si recunoasterea. Fara a pierde
un lucru nu putem sa ne apropiem de el din nou, cu o perspectiva
diferita. Nu putem sa regasim ceva ce nu am pierdut niciodata. Uitarea
nu este un proces complet si ireversibil. Uitarea divertismentului
poate fi definita ca fiind o retragere din torentul continuu al
lui "a fi" o întoarcere la sine, o privire reflexiva
spre sine, o delimitare de ceea ce nu este cu adevarat sine, pentru
a descoperi ce este cu adevarat sine. Sisif este absurdul pe care
îl simte în fiecare clipa. Dar piatra îl împiedica
sa uite de esenta sa, care rezida în munca aceea fara început
si fara sfârsit.
Valoarea divertismentului este valoarea uitarii necesare reamintirii,
regasirii, reluarii muncii titanice pe care fiecare dintre noi trebuie
sa o îndeplineasca recunoscându-si neîmplinirea
si tinzând spre împlinirea pe care nu o vom ajunge niciodata.
Asa cum spunea si Cioran, omul este si neom. Dar omul cred ca trebuie
sa încerce sa fie cât mai mult om, sa urce cât
mai mult pe scara lui "a fi". Divertismentul si uitarea
pe care o aduce acesta sunt valoroase daca dureaza cât mai
putin. Pentru ca ele sunt în fond o apropiere de neom, pentru
ca ne rapesc din "a fi". Uitarea de o clipa care asigura
apoi o reluare a lui "a fi" cu puteri noi are valoare
si confera divertismentului valoarea sa. Din pacate, sensul acesta
primar al divertismentului de uitare necesara întru reamintire
se pierde treptat. Divertismentul actual pare sa stie ca este doar
uitare. Formele actuale de a scapa din "a fi" nu fac decât
sa ne îndeparteze de existenta destinala a fiecaruia, fara
a ne mai da ocazia sa ne întoarcem în tumultul generator
de fericire al destinului nostru. Divertismentul este mai variat
si mai acceptat, însa nu mai este valoros. Nu îsi mai
îndeplineste rolul de a rapi omul numai pentru o clipa, întorcându-l
cu fata la sine, pentru a-l reda apoi vietii lui. Divertismentul
actual pacatuieste rapind omul pentru totdeauna într-un spatiu
de purgatoriu unde omul nu este nici cu sine, nici în lume,
unde omul se pierde fara a se mai regasi. Divertismentul actual
si-a uitat rolul.
Fundamental, divertismentul este necesitate a uitarii care conditioneaza
reamintirea. Asa cum trebuie sa mergi la razboi ca sa faci pace,
trebuie sa uiti ca sa regasesti. Chiar daca suntem neîmpliniti
prin uitarea din divertisment, ne putem reîntoarce mereu,
cu puteri noi, la sarcina de a tinde spre împlinire putând
sa mergem mereu înainte.
|