Acum mai bine de sapte decenii, fizicianul si filosoful Albert Einstein a spus ca în timp ce populatia Pamântului creste, cantitatea de inteligenta ramâne constanta, justificând astfel decaderea intelectuala a individului uman mediu al începutului de secol XX. Tot astfel putem spune, parafrazând, ca, pe masura ce actiunile de divertisment devin mai variate si mai prezente, valoarea divertismentului în sine scade tot mai mult. Vom vedea mai târziu despre ce valoare este vorba.
Domnul Viorel Cernica vede în divertisment în întruchipare a suferintei (a se vedea eseul "Divertismentul ca întruchipare a suferintei", din numarul anterior al R. N.). Omul neîmplinit, omul care nu este împacat cu sine si care nu se poate pune de acord cu lumea în cadrul careia este, cauta în divertisment o împlinire care nu exista în el, vrea sa gaseasca în divertisment ceea ce îi lipseste în sine. Locul sau în lume nu îi este clar, materia îi sugruma spiritul si realitatea îi zdruncina echilibrul interior, de aceea suferinta sa interioara se manifesta în divertismentul care ascunde, sub masca unei bucurii molipsitoare, recunoasterea amara a neputintei de a accede la împlinirea de sine. Si, deoarece divertismentul este o întruchipare a suferintei care este generata de neîmplinire, de necunoasterea locului din lume, atunci putem sa afirmam ca nevoia de divertisment va disparea pentru un om împlinit, un om care a recunoscut locul sau si care gaseste bucuria în tot ceea ce i se întâmpla.
Într-o persoana care este completa, divertismentul nu va avea de suplinit nici o neîmplinire si nu va putea sa gaseasca nici o suferinta pe care sa o exprime. O astfel de persoana împlinita, în fapt completa, care a atins ultima treapta pe o scara a puterii lui "a fi", nu va fi bucuroasa sau trista, fericita sau nefericita, pentru ca va fi trecut dincolo de aceste culmi, va fi transcens aceste stari limitate care implica existenta unui divertisment si sunt caracteristice omului neîmplinit. Dar, oricât am cauta, nu putem sa gasim un astfel de om complet împlinit, asa cum nu putem sa gasim nicaieri supraomul lui Nietzsche. Iov nu este împlinit în suferinta sa si nici împacat. Revolta sa împotriva lui Dumnezeu este o forma de divertisment. Un divertisment metafizic poate, dar la fel de lipsit de finalitate în privinta adevaratei probleme destinale a vietii lui Iov. Sisif este cel care lupta cu zeii. Sisif recunoaste absurdul care în înconjoara în lumea sa si stie sa zeii sunt fantome, sunt vulnerabili si ca poate sa îi doboare cu un cuvânt si cu un gând nerostit. Si totusi, Sisif rostogoleste în continuare stânca sorocita de pe care absurdul îl reneaga. De ce? Pentru ca stânca este divertismentul lui Sisif. Un divertisment fara de sfârsit care îl îndeparteaza fara a-l separa de absurd si de lupta cu zeii. Noe, cel care asteapta sosirea porumbelului alb, are si el nevoie de divertismentul pe care aceasta asteptare îl ofera pentru a se elibera de povara grea de a fi singurul gasit demn sa traiasca de catre Dumnezeu.
Nici un om, nici chiar Iisus, în masura în care a fost om, nu a putut sa se delimiteze de divertisment. Si-a învatat apostolii si le-a spus pilde chiar daca ar fi putut sa se dedice confruntarii din sine, confruntare al carei rezultat final a fost mântuirea lumii. Mântuirea a fost destinul acceptat al lui Iisus si s-ar fi putut împlini si fara ca el sa plece, sa învete, sa sfatuiasca si sa formeze apostolii. Clipele dedicate apostolilor au fost divertismentul lui Iisus, au marcat clipele când el s-a îndepartat de sine, fara a uita de mântuire, dar fara a i se dedica. Am putea sa absolutizam si sa spunem ca nimeni nu a fost împlinit si împacat cu adevarat si de aceea toti oamenii au avut nevoie de divertisment pentru a exprima suferinta acestei insuficiente. Fiecare dintre cei mai de sus s-au apropiat de absolut pe cât a fost posibil unei existente si fiecare dintre ei a avut alaturi un divertisment. Suferintele lor ar fi trebuit sa fie o sursa de bucurie si de putere. Suferintele lor erau parte a destinului lor. Si totusi, a existat nevoia de divertisment. De ce?
Divertismentul este o necesitate a uitarii. Prin divertisment uitam de "a fi", de lupta principala a vietii noastre, de scopul nostru destinal, de esenta noastra. Chiar daca aceasta esenta este una evidenta, careia ne dedicam în mod absolut, sau cât mai apropiat de absolut. Chiar daca acceptam ce suntem si ce facem, chiar daca extragem din lupta de plina de suferinta cu viata bucuria absurda si chiar daca suntem siguri de împacarea cu noi si de faptul ca tindem spre împlinire, avem nevoie sa uitam. Si de aceea am creat divertismentul. Nu uitam cu adevarat. Dar ne separam de acel "a fi" al concentrarii si al luptei caruia ne dedicam în fiecare clipa. Ne separam fara a pierde. Uitam pentru o clipa sau ne prefacem, ca în urmatoarea clipa sa putem sa ne aruncam din nou asupra vietii si asupra destinului. Uitam pentru ca daca am ramâne mereu cufundati în "a fi" ne-am pierde umanitatea. Uitam pentru a ne putem reaminti si uitam pentru a ne putea regasi energia pentru urmatoarea actiune.
Divertismentul e clipa în care refuzi sa mai stii care îti este destinul pentru ca într-o clipa urmatoare sa redescoperi acel destin mai nou si mai viu ca niciodata si sa poti din nou sa i te dedici pe de-a întregul. Fara stânca, Sisif nu ar fi putut sa se mentina în absurd. Fara revolta, Iov nu l-ar fi cunoscut pe Dumnezeu. Fara porumbel, Noe nu ar fi reusit sa suporte greutatea salvarii sale. Fara apostoli, Iisus nu ar fi putu mântui lumea noastra. Divertismentul este uitare pentru reamintire si pierdere pentru regasire. Divertismentul este energia care a propulsat înainte destinele celor care au cautat împlinirea, chiar si fara a o gasi.
De unde vine valoarea divertismentului despre care pomeneam la început? Deoarece divertismentul este uitare, este normal ca valoarea divertismentului sa vina din uitare. Conceptia mundana despre uitare, este ca reprezinta un act ce trebuie condamnat, care se asemana cu o stergere irevocabila a unei parti din ceea ce un om stie sau simte. Uitarea pare un proces ireversibil care distruge si care, în contextul vietii obisnuite, nu poate avea decât o valoare negativa. Dar se uita ca fara uitare nu ar exista reamintirea si recunoasterea. Fara a pierde un lucru nu putem sa ne apropiem de el din nou, cu o perspectiva diferita. Nu putem sa regasim ceva ce nu am pierdut niciodata. Uitarea nu este un proces complet si ireversibil. Uitarea divertismentului poate fi definita ca fiind o retragere din torentul continuu al lui "a fi" o întoarcere la sine, o privire reflexiva spre sine, o delimitare de ceea ce nu este cu adevarat sine, pentru a descoperi ce este cu adevarat sine. Sisif este absurdul pe care îl simte în fiecare clipa. Dar piatra îl împiedica sa uite de esenta sa, care rezida în munca aceea fara început si fara sfârsit.
Valoarea divertismentului este valoarea uitarii necesare reamintirii, regasirii, reluarii muncii titanice pe care fiecare dintre noi trebuie sa o îndeplineasca recunoscându-si neîmplinirea si tinzând spre împlinirea pe care nu o vom ajunge niciodata. Asa cum spunea si Cioran, omul este si neom. Dar omul cred ca trebuie sa încerce sa fie cât mai mult om, sa urce cât mai mult pe scara lui "a fi". Divertismentul si uitarea pe care o aduce acesta sunt valoroase daca dureaza cât mai putin. Pentru ca ele sunt în fond o apropiere de neom, pentru ca ne rapesc din "a fi". Uitarea de o clipa care asigura apoi o reluare a lui "a fi" cu puteri noi are valoare si confera divertismentului valoarea sa. Din pacate, sensul acesta primar al divertismentului de uitare necesara întru reamintire se pierde treptat. Divertismentul actual pare sa stie ca este doar uitare. Formele actuale de a scapa din "a fi" nu fac decât sa ne îndeparteze de existenta destinala a fiecaruia, fara a ne mai da ocazia sa ne întoarcem în tumultul generator de fericire al destinului nostru. Divertismentul este mai variat si mai acceptat, însa nu mai este valoros. Nu îsi mai îndeplineste rolul de a rapi omul numai pentru o clipa, întorcându-l cu fata la sine, pentru a-l reda apoi vietii lui. Divertismentul actual pacatuieste rapind omul pentru totdeauna într-un spatiu de purgatoriu unde omul nu este nici cu sine, nici în lume, unde omul se pierde fara a se mai regasi. Divertismentul actual si-a uitat rolul.
Fundamental, divertismentul este necesitate a uitarii care conditioneaza reamintirea. Asa cum trebuie sa mergi la razboi ca sa faci pace, trebuie sa uiti ca sa regasesti. Chiar daca suntem neîmpliniti prin uitarea din divertisment, ne putem reîntoarce mereu, cu puteri noi, la sarcina de a tinde spre împlinire putând sa mergem mereu înainte.