Edgar
Morin:
"Umanitatea
e în rodaj"
Cine
suntem? Fiinte complexe, angajate într-o aventurã nebunã,
pe o planetã marginalã, crede sociologul francez Edgar
Morin. Ultima carte a lui Edgar Morin, Identitatea umanã,
se deschide printr-o rechemare la modestie: la scara cosmosului,
suntem fiinte cu totul anecdotice. Ea se terminã printr-o
serie de interogãri, între care aceasta: "Putem
inhiba megalomania umanã si renega umanismul?" Între
cele douã, este umanul: tu si eu. Ansambluri de neuroni,
subiecti vorbitori, fiinte sociale, culturale si istorice, îndrãgostite
de rationalitate în timp ce cad pradã nebuniei. Umanul,
simultan, independent. Complex. Totusi, spune Edgar Morin, trebuie
sã recunoastem contradictiile inerente tuturor aspectelor
identitãtii umane. Nu înseamnã cã, cu
acest pret, avem sanse de a iesi din ceea ce se numeste vârsta
de fier a erei planetare.
Dar nu rãmânem pe covorasul de la intrare, decorat
cu douã veverite aflate fatã în fatã,
din apartamentul sãu parizian. Edgar Morin are 80 de ani
si pare a fi 15 mai tânãr. Ce-i dã un asemenea
tonus? Convingerea cã nimic nu e niciodatã sigur.
Nici chiar rãul. Si cã improbabilul se poate produce.
Identitatea
umanã (Seuil, 2001) este al cincilea volum din Metoda,
operã majorã a lui Edgar Morin, începutã
în 1977. Viitorul si ultimul (?) volum este anuntat si
ar urma sã se intituleze Complexitatea eticã.
Ansamblul operei sale abordeazã discipline diferite,
precum sociologia, antropologia, epistemologia stiintelor, poezia
si autobiografia. A publicat un numãr considerabil de
lucrãri, dintre care se poate cita: "Terre-Patrie"
(Seuil, 1993). Pe de altã parte, "Firul ideilor,
o ecobiografie intelectualã a lui Edgar Morin" de
Francoise Bianchi (Seuil, 2001), urmeazã, de asemenea,
sã aparã. |
Suntem zona lipsã dintre semn si viu, spunea Pierre Dac.
Cum comentati?
EM: Nu e nici un motiv, de fapt, sã crezi fiinta umanã
actualã ar fi încununarea evolutiei. Stim, dupã
cincizeci de ani, doar cã procesul evolutiv care a fãcut
din noi ceea ce suntem este o aventurã începutã
acum sapte milioane de ani. Cu cât cunoasterea noastrã
despre progresul uman creste, cu atât misterul se adânceste
si suntem mai mult obligati sã constatãm cã
spiritul uman nu este decât în preistoria a. Totul conduce
cãtre a crede, asadar, cã procesul de umanizare ajunge
la un nou început. Umanitatea e în rodaj.
Atunci, acest homo nu atât de sapiens cât
celãlalt?
EM: Sapiens, adicã rational, da. Si faber,
adicã tehnician, cu sigurantã. Dar, a reduce omul
la aceste douã caracteristici e prea simplu. Încerc,
în Identitatea umanã, sã dau o definitie mai
complexã a umanului. Arãtând cã, pentru
a-i defini conturul, trebuie sã asociem o notiune care, în
mod normal, se respinge. Homo demens (nebunul), de exemplu,
e celãlalt pol al lui homo sapiens. Afectivitatea e prezentã
si la unul, si la celãlalt. Cercetãrile neuropsihologilor
au arãtat, de altfel, cã un matematician pune pasiune
în calculele sale rationale.
Ce alte caracteristici ar putea defini umanul?
EM: Jocul, sãrbãtoarea, gratuitatea, harul, fervoarea,
dragostea, poezia: atâtea aspecte foarte profunde, ireductibile
la homo oeconomicus, pe care monetizarea l-a supraestimat
în societãtile noastre. Fãrã a uita omul
prozaic: face lucruri plictisitoare pentru cã este constrâns
sã supravietuiascã. Însã, originalitatea
umanã se manifestã si în deschiderea spre mitologie
si magie, ceea ce oamenii de stiintã denuntã ca irationalitate.
Totusi, aceasta face si ea parte din umanitate ca si irationalitatea.
Trebuie, asadar, sã considerãm omul hrãnit
cu mituri dintotdeauna. Oamenii de Neandertal erau îngropati
cu arme si mâncare, altii în pozitia fãtului:
probã cã credinta într-o supravietuire si o
renastere existã din adâncul vremurilor.
Dar, avem atât de multe mituri
EM: Nici o civilizatie nu este pur miticã sau pur tehnicã.
Nu mai mult a noastrã decât aceea a omului de Neandertal.
Am avut mitul progresului
care se destramã. Am avut
mitul ratiunii providentiale. În viata cotidianã a
fiecãruia coexistã, se succedã si se amestecã
superstitii, credinte, rationalitate, tehnicitate, iluzii, magie.
Cât despre Dumnezeu, el reînvie fãrã încetare.
Natiunea cea mai tehnic dezvoltatã are ca devizã "In
God We trust" si, drept carte de cãpãtâi,
Biblia.
Cu toate acestea, societãtile noastre sunt, în acelasi
timp, laice.
EM: E adevãrat, dar laicizarea lor a condus la dezvoltarea
unei religii a natiunii. Aceasta este o fortã suveranã
de protectie, de comunitate si dragoste care protejeazã de
lumea exterioarã. E prezentã efectiv în simbolul
sãu, drapelul - desfãcut peste tot în Statele
Unite în acest moment. Dar va fi timp sã realizãm
cã patria noastrã e Pãmântul - o micã
planetã a unui soare periferic - si sã lucrãm
la aparitia unei "societãti mondiale".
Aceastã "societate mondialã" nu e pe
cale de a apãrea?
EM: Nu e decât în stadiul de embrion. Pentru ca o societate
sã existe, trebuie o retea de comunicare: o avem. Avem, de
asemenea, o economie mondializatã, dar nu un control planetar,
din nefericire. Nu mai mult decât instante de decizie comunã,
care nu existã decât în materie de mediu. Si
ceea ce ne lipseste este constiinta apartenentei la o patrie comunã,
"Terre-Patrie",
care ne dã sensul fraternitãtii. În cuvântul
patrie, existã simultan maternul ("mama-patrie")
si paternul (autoritatea Statului). Patria societãtii mondiale
e Pãmântul. Si existenta unui terorism planetar poate
fi o etapã spre aceastã societate mondialã
pe care încercãm s-o facem sã aparã,
într-un efort pentru a iesi din ceea ce eu numesc vârsta
de fier planetarã. Cãci suntem chiar în plinã
barbarie si riscãm catastrofe.
Catastrofa tocmai se produce, într-o mãsurã
EM: Într-adevãr. E momentul sã aparã
constiinta pericolului extern si sã se producã tresãrirea
salvatoare. Dar, nu suntem aici. Suntem deja cãzuti din nou
în opozitii sterile: pe de o parte, tot ceea ce este american
e frumos, pe de altã parte, America e responsabilã
de toate relele. Or, organizatia care a lovit Statele Unite utilizeazã
toate retelele deja prezente ale societãtii mondiale. Si
lupta împotriva ei tine nu doar de politie, ci si de politicã
si de gândire. E o schimbare de mentalitate, o constientizare
ridicolã pe care recentele evenimente o impun. Ea trebuie
sã se producã în caz de pericol. Tine de interesul
nostru vital.
Care constientizare? Mai putinã sãrãcie
contra mai putin terorism?
EM: Ceea ce eu numesc era planetarã a reunit de-acum înainte
toti oamenii si i-a fãcut sã comunice. Când
populatiile sãrace vãd o lume hiper-bogatã
si hiper-pedantã, resentimentul este inevitabil. El e cu
deosebire viu în lumea musulmanã, care vede nedreptatea
tratamentului pe care Occidentului îl aplicã palestinienilor.
Ne aflãm în plin "soc al civilizatiilor"?
EM: E o cursã în care nu trebuie sã cãdem.
Trebuie, din contrã, sã declarãm pacea cu Islamul.
Acesta de gãseste, din ratiuni istorice, prins într-un
dublu curent de repliere
identitarã si de dorintã de modernitate. Si, în
tãrile arabe, populatiile sunt prinse sub dictaturi, regimuri
politienesti sau militare. Un lung trecut glorios, un prezent mizerabil
si nici un viitor: adevãrate bãlti pline de peste
pentru djihadistii lui Ben Laden. Chestiunea israelo-palestinianã
e, pe de altã parte, crucialã. Dar nu este înteleasã
urgenta formidabilã a situatiei. Dacã nu existã
o presiune suficientã din partea Statelor Unite, o fortã
internationalã trebuie sã se impunã si sã
se interpunã. Adicã, de o manierã mai generalã,
o politicã de civilizatie planetarã în care
trebuie sã ne angajãm.
Dar ce mãsuri s-ar putea lua pentru merge spre o civilizatie
planetarã?
EM: Existã un ansamblu de elemente care ar arãta imediat
cã occidentul, partea liberã a planetei, este solidarã
cu partea dezmostenitã. Vorbesc de lucruri concrete si directe,
nu de acele ajutoare ale statelor mai mult sau mai putin corupte,
care se îneacã în combinatii. O agentie mondialã
care impune distribuirea de medicamente, atunci când numeroase
tãri sunt rãvãsite de SIDA si de maladii infectioase,
ar putea fi o mãsurã. Este diferenta dintre sperantã
si conditiile de viatã scandaloase, mai mult decât
mãsura în dolari a venitului pe locuitor. Într-o
economie de subzistentã, non-monetarã, se poate trãi
foarte bine cu putini dolari pe zi si calculele Produsului Intern
Brut nu au sens. Si de ce sã nu se mobilizeze formidabila
energie a tineretii într-un serviciu civil international,
atunci când, într-o tarã precum Franta, se suprimã
serviciul national? Acestea nu sunt decât câteva exemple.
În final, situatia nu e disperatã?
EM: Nu, dacã stim, în acelasi timp, sã evitãm
rãul si sã mergem în directia bunã: spre
societatea mondialã si Terre-Patrie. Rãmâne
mult de fãcut pentru a dezvolta potentialitãtile individului
si ale societãtii. Ceea ce conteazã este sã
hrãnim acest sentiment al unei comunitãti a destinului
uman. Pentru a putea, într-o zi, poate, locui poetic Pãmântul.
Convorbire
realizatã de Elisabeth Gilles si publicatã în
Construire, nr. 49/4 decembrie 2001
Versiune în limba românã de Fl. Dochia
|