ARHIVA
 Revistã de culturã
supliment al revistei ZARVA
Câmpina - ROMÂNIA

contact: dochia@starpulse.com

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

sus

Gherasim Rusu-Togan

«B. P. Hasdeu si universul culturii populare» *)
Bogdan Petriceicu Hasdeu pare a fi a intrat de mult în istoria provinciala a culturii românesti, daca tinem seama de receptarea operei sale la nivel de atitudine critica. În afara elogiilor circumstantiale si a simpozioanelor ocazionate de diferite sarbatori, la care cei care iau parte se lustruiesc pe ei însisi, nu pot fi retinute fapte semnificative în sensul unei legaturi a culturii noastre actuale cu opera lui Hasdeu. Oricum, el nu mai apare astazi asa cum aparea în perioada interbelica, atunci când Mircea Eliade socotea ca publicarea operei sale constituie o necesitate pentru cultura noastra. E fireasca noua atitudine? Este ea îndreptatita, daca ne raportam la potentele culturale ale operei hasdeiene, sau e vorba doar despre o deplasare, provizorie, a accentelor hermeneutice, deplasare de care este raspunzatoare îndepartarea noastra - printr-o sensibilitate a carei valoare merita a fi discutata - de creatorii socotiti odata semnificativi? Desigur, receptarea unei opere nu este un fapt automat; traditia cere, pentru a deveni eficace, o anume participare. Suntem atât de deschisi încât sa revenim asupra operelor care au dat, odata, consistenta culturii românesti? Raspunsuri la astfel de întrebari încearca sa construiasca si autorul cartii pe care o prezentam, nevizând însa întreaga opera a lui B.P. Hasdeu, ci aplecându-se cu interes asupra unei anumite parti a acesteia.
Gherasim Rusu-Togan observa, pe buna dreptate, "pâcla" ce pluteste peste imaginea acestei opere, ca si peste aceea a personalitatii lui Hasdeu. El socoteste ca pâcla aceasta este mai deasa atunci când e vorba despre contributia lui Hasdeu la cunoasterea culturii noastre populare si la lamurirea rosturilor acesteia dincolo de spatiul sau propriu. Desigur, ne putem întreba daca aceasta parte a operei cheama mai mult decât alta la reevaluarea întregului, sau daca nu cumva tocmai interesele speciale ale autorului acestei carti l-au dus în acest loc. Numai ca felul în care este construit discursul devine proba pentru ideea posibilitatii de a re-compune opera în cauza pornind tocmai de la acest fragment. De fapt, Rusu-Togan are grija de a formula, deseori, sensuri potrivite "lucrarii" întregi a lui B.P. Hasdeu în cultura noastra. Primul capitol, Profil fragmentat, cu deschidere catre magie, mister si stari ezoterice si cel de-al doilea, Germinatiile începuturilor, descriu copilaria si adolescenta lui B.P. Hasdeu, semnalând elementele semnificative ale "motivatiei" care întemeiaza demersul sau stiintific si literar. Autorul conchide: "aceasta prima etapa din viata lui B.P. Hasdeu nu-i o simpla ucenicie pentru ceea ce va da în viitor, ci este un tot închegat, oferindu-ne posibilitatea de a-i descoperi începuturile vastului sau demers, de-acum temeinic prefigurat, pe linia eruditiei si magicului, viziune prin care se regenereaza viata." (p. 32)
Demersul lui Gherasim Rusu-Togan pare a fi "istoric"; scopul sau aparent este descrierea etapelor de viata în care Hasdeu a ajuns sa-si aseze opera tot mai temeinic în spatiul culturii românesti. Dar rostul discursului este altul: reinterpretarea raporturilor pe care le-a avut Hasdeu cu cultura noastra populara; asa încât, demersul nu capata însusirile unui eseu de istorie a literaturii, cât ale unuia de filosofie a culturii, o filosofie însa foarte apropiata, ca metoda, de critica literara, de literatura comparata si de cercetarea etnologica, trecând însa, prin problemele tematizate, dincolo de toate acestea. Capitolele urmatoare, cu exceptia ultimului, semnaleaza contributiile lui Hasdeu la teoria folclorului, la interpretarea stiintifica a "culturii poporane"; sunt elogiate exegezele comparativiste în domeniul speciilor si motivelor folclorice si "intentia enciclopedica asupra culturii populare" recunoscuta în celebrele sale Chestionare. Toate acestea pregatesc "teza" finala a interpretarii operei lui Hasdeu: Etymologicum Magnum Romaniae constituie, din perspectiva operei de reevaluare a culturii populare, o "prefigurare de mitologie româneasca".
Folosind un stil accentuat romantic, cu un ton metaforic acut, întemeindu-si însa judecatile de valoare nu numai pe spontaneitate, de altminteri necesara unei opere de interpretare, ci si pe o bibliografie reprezentativa, Gherasim Rusu-Togan ne propune o imagine a "Magului de la Câmpina" cu totul veridica, în care aspectul acestuia de cercetator al fenomenului culturii populare cu instrumentele stiintei este intentionat accentuat: "B.P. Hasdeu îsi afla locul statuar între faclierii care au dus culturii noastre populare cel mai distins omagiu, mulând din materialul sau proaspat si reavan o stiinta." (p. 178)
Sansa unei carti "critice" consta în deschiderea pe care ea o instituie în privinta posibilitatilor de receptare a obiectului interpretarii. Cartea pe care o prezentam foloseste, cred, aceasta sansa. Exista în cuprinsul ei un loc deosebit de semnificativ pentru o posibila reordonare (si re-interpretare, re-evaluare) a culturii românesti chiar din perspectiva filosofiei culturii. Este vorba despre o comparatie între doua personalitati ale culturii noastre din a doua jumatate a secolului al XIX-lea: B.P. Hasdeu si Titu Maiorescu, având drept criteriu nu atât opera, cât atitudinea lor în fata vietii. Este o parte care ne descopera si talentul portretistic al autorului. Hasdeu "se inventeaza" si se conduce, am putea spune, dupa valorile "moralei de stapâni", cu o expresie a lui Nietzsche; Titu Maiorescu, însa, "inventeaza", îsi inventeaza un trecut "aristocrat", riscând pierderea de sine, conducându-se dupa valorile unei "morale de supusi" (folosind cuvintele aceluiasi Nietzsche). Opozitia dintre atitudinile celor doi fata de viata (care cuprinde si atitudinea fata de propria creatie) este evidenta, daca acceptam felul în care sunt prezentate ele în carte. Dar ne putem întreba: Nu cumva însasi cultura româneasca s-a asezat, începând cu a doua jumatate a secolului al XIX-lea, în matca acestor doua "curente", corespunzatoare celor doua atitudini, delimitând doua tipuri de creatie? Este o întrebare doar sugerata de cartea pe care o prezentam. Raspunsul nu poate fi dat dintr-o data, ci numai în urma unor îndelungi cercetari cu instrumente potrivite acestei idei ordonatoare. S-ar putea însa ca ideea însasi sa fie respinsa, caci ea poate induce o reactie de prestigiu la unii dintre cunoscatorii fenomenului cultural românesc, care nu ar fi dispusi sa accepte interpretari ale acestuia pe temeiul unor valori care ar putea sa apartina nu numai moralei de stapâni, ci si celei de supusi.
Cartea lui Gherasim Rusu-Togan, scrisa într-o cheie filosofica, sporeste constiinta asupra valorii unei opere privita, odata, ca una dintre cele mai reprezentative pentru cultura româneasca. Ea se instituie într-o proba pentru nevoia noastra de a reveni asupra creatiei lui B.P. Hasdeu, pentru ca astfel cultura româneasca actuala sa dobândeasca o mai buna cunoastere de sine.

Viorel CERNICA

*) Bucuresti, Editura Libra, 2001.