|
Miturile
sunt facute pentru a spori imaginatia, spunea Albert Camus la sfârsitul
eseului sau Mitul lui Sisif. Dar la ce bun imaginatie, atâta
vreme cât traim, toti, prinsi cu simturile de "realitate",
cautând sa fim cât mai aproape de o conditie pe care
o socotim acceptabila, daca nu chiar "favorabila"? Are
vreo îndreptatire imaginatia, de vreme ce ea pare a ne departa
de "real"? Si mai e de vreun folos mitul, care o sporeste?
Iata întrebari pe care ni le punem atunci când ni se
vorbeste despre mituri si când pe seama lor este pus sporul
imaginatiei. Pe de alta parte, observam deseori o nesocotire a situatiei
în care ne aflam, o lipsa a constiintei locului în care
suntem, de vreme ce, în mijlocul mitului fiind, avem pretentia
ca suntem în cea mai curata "realitate". Un exemplu?
Iata-l pe cel ce devoreaza cartile însirate pe tarabele din
piete, carti ce trateaza despre scenariile fel de fel carora le
cad prada, vrând nevrând, oamenii de buna credinta,
cei asemanatori cititorului. Are acesta constiinta aflarii sale
într-un spatiu mitic, asadar, al imaginatiei, adica tocmai
într-un loc îndepartat de real? Desigur, sunt mituri
între mituri; unele au mai multa forta de a rosti "adevarul"
decât altele sau prind mai bine un gând, o semnificatie
pe care o transmit într-un chip mai potrivit. Sunt mituri
revelatorii si mituri care-si pastreaza în ascuns întelesurile.
Dar, oricum ar fi, mitul veritabil ne minuneaza, ne îngândureaza,
ne clatina obiceiurile si prejudecatile, impunându-ne altele
si, poate, ne întoarce pe dos viata, propunându-ne alte
întelesuri ale lucrurilor.
Tocmai pentru ca mitul ne înconjoara si ne instituie ca fiinte
ce se proiecteaza si pentru ca are forta de a ne schimba, trebuie
sa ne apropiem de mit pentru ai deslusi rostul; sau sa-l lasam pe
el însusi sa si-l dezvaluie. O vom face alegând dintre
miturile lui Platon - prezente în multe din dialogurile filosofului
atenian - unul care ne priveste si pe noi, cei de azi, pentru ca
are de-a face cu natura omeneasca însasi. Iata textul.
"Am auzit, asadar, ca undeva, în tara Egiptului, traia
una din vechile divinitati de prin partea locului; acestui zeu îi
e închinata pasarea sfânta careia egiptenii îi
zic ibis, iar zeul însusi se numeste Theuth. Se spune ca el
mai întâi a descoperit numerele si socotitul, geometria
si astronomia, ba si jocul de table si zarurile, în sfârsit,
literele. În vremea aceea domnea peste tot Egiptul regele
Thamus. Palatul lui se afla în marea cetate a tarii de sus,
cetate careia grecii îi zic 'Theba egipteana' si al carui
zeu se numeste Ammon. Mergând Theuth la rege, i-a aratat artele
inventate de el si i-a spus ca trebuie sa le raspândeasca
printre toti egiptenii. Regele l-a întrebat atunci asupra
folosului pe care l-ar aduce fiecare dintre artele acestea, si în
timp ce zeul dadea lamuriri asupra fiecareia în parte, regele
avea cuvinte de lauda pentru una, pentru alta nu, dupa cum fiecare
arta îi parea buna sau, dimpotriva, de nici un folos. Multe,
zice-se, au fost observatiile pe care Thamus i le-a facut lui Theuth
asupra fiecareia dintre aceste arte, fie în bine, fie în
rau; dar ar însemna sa nu mai terminam povestind totul de-a
fir a par. Au ajuns, iata, la litere, si Theuth a spus: 'Priveste,
rege, stiinta aceasta îi va face pe egipteni mai întelepti
si mai cu tinere de minte; gasit a fost leacul uitarii si, deopotriva,
al nestiintei.' La care regele a raspuns: 'Preapriceputule mester
Theuth, unul e chemat sa nasca arte, altul sa judece cât anume
dintr-însele e pagubitor sau de folos pentru cei ce se vor
sluji de ele. Tu, acum, ca parinte al literelor, si de dragul lor,
le-ai pus în seama tocmai contrariul a ceea ce pot face ele.
Caci scrisul va aduce cu sine uitarea în sufletele celor care-l
vor deprinde, lenevindu-le tinerea de minte; punându-si credinta
în scris, oamenii îsi vor aminti din afara, cu ajutorul
unor icoane straine, si nu dinlauntru, prin cazna proprie. Leacul
pe care tu l-ai gasit nu e facut sa învârtoseze tinerea
de minte, ci doar readucerea aminte. Cât despre întelepciune,
învataceilor tai tu nu le dai decât una parelnica, si
nicidecum pe cea adevarata. Dupa ce cu ajutorul tau vor fi aflat
o gramada de prin carti, dar fara sa fi primit adevarata învatatura,
ei vor socoti ca sunt întelepti nevoie mare, când de
fapt cei mai multi n-au nici macar un gând care sa fie al
lor. Unde mai pui ca sunt si greu de suportat, ca unii ce se cred
întelepti fara de fapt sa fie." (Phaidros, 274c-275b,
Opere, 4, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1983)
Iata vorbele mitului. Ele nu se îngaduie cu obisnuinta noastra
într-ale învataturii, caci noi învatam, acum,
din carti. Iar cei care nu învata din carti, tocmai pentru
ca nu mai poate fi învatat ceva semnificativ social altfel,
ramân neînvatati. De aceea mitul pare a nu ne mai spune
nimic cu rost pentru conditia noastra actuala, desi, pe de alta
parte, simtim un anume adevar încercâd sa iasa la iveala
din "scenariul" sau. Iar daca adevarul cere ochi potriviti
pentru a-l privi, iar noi, orbi ai adevarului fiind, nu suntem în
stare a-l recunoaste oriunde apare el, mitul acesta, provocându-ne
nedumerirea, dezleaza în mintea noastra câteva întrebari.
Iata-le.
Cum am putea dezaproba "functia pozitiva" a scrisului?
Nu sunt suficiente dovezile culturale si civilizatorii aflate la
vederea oricui, pentru a fi clara si acceptata aceasta functie a
sa? Însa ne putem închipui în situatia celor care
nu au cunoscut niciodata scrisul, dar care traiau firesc în
absenta acestuia? Cine ne-ar putea convinge ca acum, posedând
scrisul, este "mai bine" pentru omenitate? Este memoria
un "bun" care trebuie protejat cu orice pret, asadar,
daca ea este omorâta folosind literele, sa fie cazul sa renuntam
la acestea? Dar descoperirea literelor nu ne-a deschis deja un destin
înlauntrul caruia, fara litere, n-am mai fi noi însine?
Cititorule, poate ca aceste întrebari, fara sens în
afara mitului platonician prezentat, te vor înnobila cu un
spor de imaginatie. Iar daca imaginatia aceasta, sporita, te va
forta sa tii seama, o clipa, si de partea nevazuta a vietii proprii,
atunci mitul în cauza are forta de a dezvalui ceva din adevarul
omului.
Viorel
Cernica
|
