|
Premiul
"ZARVA" si "Revista nouã" la Concursul
de literaturã "ROSU VERTICAL"
16 decembrie, duminicã
S-a sãturat sã tot fie arãtatã cu degetul.
Da… Ea! Fata molatecã a vecinului de la apus. A vãzut
cã poate avea ceea ce doreste. A simtit cã se poate!
Totul se poate!
Da, ea. Fata blândã care cocea pâinea pentru
babe, care cocea boboroadele.
Da! Ea. Fata înceatã care cãra apa pentru morti.
Da! Ea. Fata cuminte care, asearã, a primit scrisoare de
la bãiatul preotului din sat.
Da, ea, fata proastã care sãptãmâna trecutã
a tâlcuit visul popei. Preotul visase cã i s-au arãtat
douã fãpturi care se tineau de mânã,
un înger si un diavol.
Cum ea nu lipsea de la nici o slujbã de dragul bãiatului
popii - care visa dupã fata zodierului - se mirã de
astã datã sã audã glasul din amvon întunecat
si tulbure. Preotul îsi mãrturisea visul greu înaintea
credinciosilor însomnurati de predica prea sãtioasã.
Nevoi spurcate, opãrite, aruncate înaintea unor curiosi
fãrã chef, dar holbati la un interes cãzut
în papuci de plastic. Ochi rotunzi, verticali, scãpãrãnd
lumini ca într-o noapte pustie, fãrã curent
electric si fãrã însufletire. Doar irisuri micsorate
într-un vis notoriu rãsucit si învârtit
ca o foaie de tutun. "Înger si demon de mânã.
Minune!" Rostirea unui vis al preotului sparge capacitãti
de întelegere si mutã neuronii întepeniti fãrã
sperantã.
17
decembrie, luni
Credinta îndãrãtnicã a fetei se pãstrase
pentru asta (pãrintii voiserã s-o dea dupã
fiul morarului, care o ceruse fãrã zestre). Iar din
iubirea pentru bãiatul indiferent al preotului ea si-a înduplecat
tatãl sã n-o mãrite asa curând. Ochii
ei s-au pãcãtuit, dar zadarnic înspre bãiat.
El si-a întors, mirat, privire cãtre altar…
O fatã bleagã, cu creier de plumb - un biet fecior
de popã cu pulover de om matur si cap de copil - parcã
si trup crud - ca un pendul, cu vârfuri nesigure, cu suruburi
de ploaie în ziua ciufulitã, înnebunitã
de plâns, umflatã.
E cu izbândã?
Aimé, dar tu crezi cã fata bleagã nu a fost
întepatã de vreo insectã cu venin alb, fãrã
moarte cu lipici?
Doar ieri am vãzut-o cum se zbãtea ca un pãianjen…
de cer. De fapt, era o îmbrãtisare cu mãsti
poluate. Pãianjenul de cer agãta repede…
Paralel - fata bleagã nu ezitã sã-si multiplice
firele de pãr. O mânã multifunctionalã
înfiptã într-un ochi însângerat si
în firele prea dese, de sitã albastrã a unui
pãianjen de cer.
Când slujba era pe sfârsite, fata cea blândã,
cuminte si molatecã vru sã se spovedeascã.
Odatã trecut de "Domnul fie cu voi!" pãrintele
fu pus mijlocitor. Dar fata e o sireatã… Tãlmãceste
visul preotului si-l mãrturiseste. Fâlfâiri de
aripi albe, rufele preotesei se zbat murdãrite când
fata zodierului intrã noapte de noapte în grãdinã
si se furiseazã în cãmãruta tainicã
din spatele ogrãzii.
Diavolul e trup de înger zugrãvit în zodii si
ferecat cu sapte peceti înmuiate în sânge, e prãpastie
dulce - alunecãtoare.
Îngerul siret stie cã pãcatul dublu trebuie
plãtit cu pret de suflet nevinovat, cu sânge din sângele
si trup din trupul pãcãtosului.
Farmecele n-au fost în stare sã converteascã
peregrinãrile unui fecior întors pe dos, unei mântuiri
cãzute într-un praf fãrã sanse de filtrare,
cu urmã de aer dublu. Doar bucãti din mintea masinalã
i-a adus înapoi o mascã atârnatã de un
fir de pãr, în golul de demult.
Ianuarie
De-acum fata cea blândã si cuminte si-a gãsit
loc în viata familiei preotului. Iubirea tinerilor uniti atârnã
de o creangã de amintiri uitate, picurate cu stele cãzãtoare
în mintea bãiatului înamorat de un chip, de infinitul
iubirii din el si doar de atât. S-a deplasat fãrã
trup într-un ochean de luminã vie cu miros de tãmâie
aprinsã si glasuri de ape de cer nepãtate de vinã.
Simtãmântul diafan l-a lipit de cascada regãsirii
cu eul turmentat, mahmur.
O cioarã cu ochi verzi i-a ciugulit o rugãciune pentru
suflet si s-a jucat cu ea ca si cum ar fi fost o nucã uscatã,
plouatã, de-afarã, dintr-un pãmânt de
searã.
2002. Îngerul mincinos era eretic. Pãcatul si-l spalã
de-atunci cu sângerarea din cuvintele care murdãresc
hârtia…
|
