revista nouã arhiva

Exista un orgoliu al omului de cultura legat direct de excelenta muncii sale; un orgoliu al diferentei lui fata de toti ceilalti care fac altceva. Uneori acest orgoliu al diferentei, trait de cei mai vizibili în spatiul public, îi vizeaza chiar pe confrati, anume pe aceia care nu sunt în ton cu un anume "gust" (ei îi spun "canon") socotit masura a valorii sau regula universala. Pledoaria acestora pentru diferenta, strigata sau surdinizata, este mai patimasa decât aceea pentru excelenta "muncii culturale". Orice om de cultura, dar mai cu seama cel iesit în fata, stie sa dobândeasca uzufructul comparatiei cu Celalalt, convins fiind ca diferenta îl salveaza. El vrea, în primul rând, sa fie diferit; excelenta operei sale are valoare fiindca îi aduce diferenta fata de Altul, coleg sau strain de breasla.
Care este temeiul si îndreptatirea unui astfel de cult al diferentei? Nu implica el cumva negatia Celuilalt? Dar mai poate fi salvat cel care nu-si descopera interior vocatia relatiei cu Altul? Nu este pus în discutie aici statusul (si rolul corespunzator) de om de cultura; altfel spus, nu ne intereseaza rolul "iluminator" al acestuia sau misiunea sa de a ne forma în spiritul "valorilor eterne" (Nietzsche). Întrebarile vizeaza ceva mult mai simplu si tocmai de aceea ele nu vor primi, aici, raspunsuri "culturale", "canonice". Ele vin dintr-o nedumerire personala în privinta jocului social - care consuma, pâna la urma, întreaga energie a omului de cultura - în care sunt prinsi, ca într-o hora, adica pe dupa umeri, cei de-o seama, de-o statura. Estetic, cred ei, nu vor putea sta alaturi un tip înalt cu unul scund. Cei scunzi, cu ei însisi; cei înalti, între ei; fie ca si unii si altii îsi fac meseria, adica muncesc: pe câmpuri diferite, e drept, dar muncesc. Iata nedumerirea mea: de ce nu pot sta alaturi un tip înalt cu unul scund (într-ale culturii, se-ntelege).
"Zici cultura, zici alergatura!" rostea cineva (personaj sau persoana?), iar alergatura omului de non-cultura este dincolo de orice îndoiala. Asadar, alearga si omul de cultura si omul de non-cultura. Totusi, oamenii de cultura sunt mai transpirati decât ceilalti; sau asa pretind ei. Transpiratia lor însa este ca o mirodenie. Ati stat vreodata în preajma unui om de cultura? Parca degaja alt aer decât cizmarul, de exemplu. Desigur, pentru ca transpiratia culturala este superioara. Iar ei, oamenii de cultura, transpira cu atât mai mult cu cât mai multe si mai adânci sunt problemele de care se ocupa. Si iata câteva probleme: în ce parte a Strazii Centrale a pasit (vide alternanta consonantica propusa de Arghezi, undeva) cel mai mare scriitor al natiunii, atunci când a descins într-o anume urbe; care e cel mai mare scriitor al natiunii (se vede ca numai dupa ce atacam a doua nedumerire ne putem apuca si de prima); de la cine era cumparata hârtia pe care acest artist a notat planul unei scrieri proprii si cu ce caractere l-a facut (nicidecum daca limbajul sau este în stare sa te arunce în neant sau în fiinta: aceasta nu este o nedumerire culturala; sau nu este una semnificativa pentru oamenii de cultura. Apropo: într-o zi, oamenii au întors capul catre cer si-au spus: - Zeule, tot curgem în fiinta si-am vrea sa ne varsam în neant. - Întoarceti vasul cu toarta în jos, le-a strigat furios Zeul); câte scrieri (sau alte categorii de opere) au produs ei însisi pâna în momentul de fata, care le sunt sensurile pe care ar trebui sa le accepte toata lumea si ce destin cultural (se-ntelege) trebuie sa aiba acestea; câta valoare politica se ascunde în gestul degajat (de a calca sau de a vorbi) al unui om politic "la zi" (îi puteti spune "om de politica", pentru a-l plasa în apropierea fratelui sau mai putin politicos, "omul de cultura". Apropo: Zeul s-a coborât într-o zi printre oameni si i-a întrebat ce au facut ei cu darurile primite de la cer. - Dar n-am primit decât bulgari de pamânt, rostira oamenii, deodata. - Nu vad bulgarii de pamânt, spuse Zeul. - I-am topit si am facut din ei unelte si arme. - Dar nu le vad nici pe acestea, unelte si arme. - Nu pot fi vazute, o, Zeule, caci au fost distruse luptând împotriva celor de dincolo. Iar cei ce le-au folosit au pierdut uneltele, armele si chiar capetele. - Cum capetele? caci ele sunt la locul lor, vad eu, rosti Zeul. - Noi suntem cei de dincolo, marite Zeu); în ce "curent" se aseaza scrierea unui oarecare si în ce mod (în ce masura) este ea adecvata fata de o idee a celui mai mare scriitor sau chiar a evaluatorului, asadar, care este locul sau în clasamentul literelor locale, nationale, mondiale, chiar universale; cum trebuie citita cartea cuiva si ce trebuie simtit si crezut în legatura cu ea (evident, totul cu titlu de recomandare); câte scrieri (sau altfel de opere) au produs pâna în momentul de fata, care le sunt sensurile pe care ar trebui sa le accepte toata lumea si ce destin cultural trebuie sa aiba acestea; care e cel mai mare om de cultura al natiunii, unde si-a facut scoala, pe unde s-a plimbat, ce mâncaruri a preferat etc. (nicidecum daca limba sa este în stare sa te arunce în neant sau în fiinta - aceasta nu este o nedumerire culturala; sau nu este una semnificativa pentru oamenii de cultura. Apropo: într-o zi, oamenii au întors capul catre cer si-au spus: - Zeule, tot curgem în neant si-am vrea sa ne revarsam în fiinta. - Întoarceti visul cu toarta în jos, i-a povatuit Zeul.).
Problemele culturale cele mai mari sunt legate de liste (cine merita titlul de om de cultura si cât de mult îl merita; ce carti sunt recomandate spre lectura si care sunt cele nerecomandate), de lansari (de carte, îndeosebi); vin apoi cele ocazionate de acordarea de premii si de aniversari (ale zilei de nastere, ale celei de moarte, ale aparitiei unei scrieri apartinând celui mai mare scriitor, care, chiar daca nu este socotit astfel în mod unanim de oamenii de cultura, pentru o zi - cea de aniversare - treaca, mearga, el este cel mai mare. [Am ajuns, stiti bine, sa aniversam (nu sa sarbatorim) si ziua de nastere a lui Iisus Hristos, Învatatorul. Apropo: Zeul l-a întrebat într-o zi pe tânarul ratacit prin padure:
- Cât suflet risca (încape în) inima ta?
- Atâta suflet cât plopul din fata noastra, raspunse tânarul.
- Dar în pestera mea nu sunt plopi, iar sufletul numai acolo traieste: cu ce îl masori?
- Cu umbra ta, o, Zeule.
- Dar câta întelepciune risca (încape în) cugetul tau?
- Atâta întelepciune cât acul de brad de lânga talpa mea.
- Bine, dar acolo unde traieste întelepciunea, în pestera mea, nu sunt nici brazi si nici ace de brad. Cu ce o masori?
- Cu umbra mea, raspunse tânarul.
- Câta suferinta risca (încape în) credinta ta, tinere ratacit?
- Cât o rastignire, Zeule.
- Cu ce vei masura suferinta în pestera mea, acolo unde ea traieste, caci nu se afla în acel loc nici o rastignire si nici un rastignit.
- O voi masura cu propria-mi rastignire, spuse tânarul, înveselindu-se.
- Bine, dar eu nu voi mai fi acolo sa vad, îngaima Zeul.
- Nu-i nimic, îi întoarse tânarul. Vei afla oriunde-ai fi. Si chiar de-ai fi nimic, tot vei afla.
Dupa ultimele cuvinte ale tânarului, pamântul se cutremura, iar soarele se retrase, pentru o clipa, în sine.]
Sa ne-ntoarcem la oile noastre, divagatia s-a terminat. Sa ne-ntoarcem, asadar, la oamenii de cultura. Nu sunt dificultati în a-i recunoaste, oameni buni: se-arata singuri; îsi lipesc numele pe frunte.
Nu aveti încredere în ceea ce v-am spus? Va puteti convinge singuri. Mergeti la orice simpozion (symposion (gr.) = banchet!), deschideti orice revista culturala de la noi; sau de aiurea. Veti fi convinsi pe data, ca-ntr-o minune; numai ca nu trebuie sa fiti dumneavoastra însiva oameni de cultura; daca sunteti astfel, atunci va veti apuca sa rezolvati probleme, din cele pentru care nu exista algoritmi ca la matematica, ci din cele fara rezolvare, adica probleme ale oamenilor de cultura (înfipti în fata sau chiar mai în spate). Fiti, mai bine, tineri rataciti: va veti putea recunoaste pe dumneavoastra însiva.
Iar daca veti citi revista de fata, poate ma veti recunoaste si pe mine printre oamenii de cultura, caci, iata, am facut o cursa lunga (am alergat) si, marturisesc, am transpirat; mi-e teama însa de a va întreba ce mirodenie va îmbie gustul